Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), întrunit în ședință extraordinară, luni, în 12 octombrie, a mie o hotărâre prin care se iau măsuri de limitare a răspândirii Covid-19 la nivelul unor localități unde rata de infectare a depășit 1,5 la mia de locuitori. Sunt 27 de localități în această situație, printre care și Timișoara. Hotărârea intră în vigoare de marți, 13 ocotmbrie. Girocul și alte trei localități cu rata de infectare peste 3 la mia de locuitori nu intră în carantină.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.