Peste 200 de clădiri din centrul oraşului sunt considerate în stare avansată de degradare şi alte 300 cu o degradare medie.
Proprietarii de clădiri cu probleme vor fi notificaţi de primărie privind obligativitatea de a reabilita faţadele imobilelelor. Termenul: un an.
Nici până în prezent nu avem buget la nivel naţional, ca să nu vorbim despre bugetul judeţean sau cele locale. Iar, cum nu se ştie ce bani vor fi direcţionaţi şi unde vor fi direcţionaţi, mai multe lucrări ale Consiliului Judeţean Arad (CJA) stagnează. Una dintre cele mai importante şi urgente este recompartimentarea şi modernizarea clădirii de pe strada Victor Babeş, unde urmează să fie mutat Maternul.
Consiliul Local Civic (CLC) a trimis o scrisoare deschisă către primarul Aradului, dar şi către consilierii locali, prin care scot în evidenţă faptul că taxele şi impozitele plătite de arădeni pentru clădiri şi terenuri ar putea fi mai mici după majorarea solicitatăd e Guvern decât sunt în prezent. Deşi pare imposibil aşa ceva, cei de la CLC au venit cu exemple concrete.
ARAD. Atenţie, cad ornamentele de pe clădirile vechi! Pompierii au fost chemaţi pe strada Meţianu pentru a îndepărta ornamentele ce stăteau să cadă şi să rănească pietonii.
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut joi statelor membre ale alianţei şi altor parteneri occidentali să furnizeze sprijin suplimentar pentru Ucraina, în contextul apropierii sezonului rece, transmite DPA.
Ştiri sportive
România a fost învinsă de Japonia cu scorul de 2-1, joi seara, în prima rundă a turneului final al competiţiei feminine de tenis pe echipe, Cupa Billie Jean King, joi, la Malaga (Spania).
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat joi că, potrivit informaţiilor confirmate de către autorităţile spaniole, alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi, din cauza inundaţiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni.
România
Evoluţia sub aşteptări a PIB-ului României în trimestrul trei determină economiştii să ia în considerare modificarea prognozelor de creştere economică, unii dintre ei vorbind de ajustări semnificative ale cifrelor de la estimări iniţiale de 1,9% până la 0,8% pentru întregul an 2024.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-11-2024 sunt următoarele:
Mapamond
Uniunea Europeană a anunţat joi că a finanţat, pentru prima dată, achiziţia comună de arme de către statele membre, cea mai mare parte a acestor achiziţii urmând să meargă către Ucraina, transmite AFP.
România
Aproape trei sferturi dintre români (72%) sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, iar majoritatea va aloca un buget mai mic per achiziţie, comparativ cu anul 2023, indică rezultatele 2024 Holiday Shopping Report, cel mai recent studiu Offerista derulat la nivel european.