ARAD - Incidentele din ultima perioada cauzate de deteriorarea ornamentele arhitecturale de pe clădiriele istorice din centrul Aradului, au făcut ca, marţi, deasupra ornamentelor să fie amplasate plăcuţe de protecţie care să împiedice distrugerea a ceea ce a mai rămas din ornamente.
ARAD - Dacă nu pot să întreţină clădirile de patrimoniu în care locuiesc măcar să avertizeze prin plăcuţe că există riscul căderii tencuieli sau chiar a ornamentelor.
ARAD - Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu a înfiinţat o comisie specială pentru monumente.
ARAD - Cei care doresc să facă intervenţii
la clădirile de patrimoniu, pot primi indicaţiile
necesare la DCCPCNA.
ARAD - Compania de Apă îşi va reabilita două dintre clădirile proprii, valoarea lucrărilor fiind estimată la 652.250 de lei.
ARADON Sport local
Cu obiective diferite, Viitorul și Pecica joacă într-un meci de 1X2. LT Cermei merge la Peciu Nou.
Local
Incendiul a afectat acoperișului casei și camerele de locuit, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Local
Recons, prin intermediul operatorului contractat, va efectua în perioada următoare macajele de parcare pe mai multe străzi din zona centrală, sens în care, în funcție de graficul de lucrări, se va restricționa accesul la locurile de parcare aferente fiecărei străzi.