
La 10 zile după „decapitarea” fostei conduceri a Comisiei Judeţene a Arbitrilor, în frunte cu preşedintele Claudiu Tripa, noua echipă se pregăteşte de (un nou) început. Într-un mesaj postat pe site-ul CJ Arbitri, noul preşedinte, Răzvan Cadar, vorbeşte despre respect, comunicare, încredere, sprijin, înţelegere şi răbdare.
ARAD. De câteva zile, o persoană care îşi asumă diverse identităţi din conducerea fotbalului judeţean apelează arbitri, cu număr necunoscut, pe care îi deleagă la meciuri fictive sau îi convoacă la Comisia de Disciplină a AJF Arad.
ARAD. Nu totul a fost lapte şi miere în activitatea CJ Arbitri. Preşedintele Claudiu Tripa a punctat două din principalele neajunsuri.
ARAD. Aşa cum îi stă bine unei instituţii care se respectă, Comisia Judeţeană de Arbitri din cadrul AJF Arad organizează miercuri, ora 19,30, la Hotel Iris, o conferinţă de presă în care preşedintele Claudiu Tripa şi colaboratorii dumnealui va analiza sezonul recent încheiat.
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
2
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.