Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Cluj au început o anchetă în cazul familiei copilului care ar fi căzut în râul Someşul Mic, la Gherla, stabilind că băiatul se afla în grija tatălui şi a bunicii, iar părintele era la muncă duminică.
Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a inaugurat luni prima filială a Institutului de Diplomaţie Culturală din Berlin într-o universitate din străinătate. Oficiul clujean al Institutului de Diplomaţie Culturală din Berlin va foma specialişti în domeniul diplomaţiei.
Acţionarul majoritar al FC Universitatea Cluj, Ioan Mărginean, susţine într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul oficial că intrarea în insolvenţă reprezintă singura soluţie pentru salvarea clubului şi că în caz contrar va ajunge în situaţia grupărilor Poli Timişoara şi Universitatea Craiova.
Consiliul Judeţean Cluj este în negocieri avansate cu o companie multinaţională care intenţionează să investească 1 miliard de euro într-o facilitate de producţie în parcul industrial Tetarom III din Jucu, unde a funcţionat până anul trecut şi fabrica de telefoane Nokia.
În perioada 7– 10 ianuarie, poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială au desfăşurat o acţiune tematică de verificare a magazinelor cu profil alimentar. În total, au fost verificaţi 47 de agenţi economici.
România
Imediat după închiderea oficială a urnelor, la ora 21, rezultatele exit-poll îl arătau pe Călin Georgescu, independent, pe locul trei în turul 1 al alegerilor prezidențiale, imediat după Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR).
Local
Au fost centralizate voturile arădenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale. În Arad, Călin Georgescu, candidatul independent, s-a impus cu peste 23 de procente. Pe doi a fost George Simion.
România
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
Local
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.
Local
Din punctul său de vedere, singura soluție este preluarea partidului de către Ilie Bolojan, singurul care ar putea reforma PNL.
3
Local
Au votat 175.468 de persoane, din care 154.495 pe liste permanente, 17.990 pe liste suplimentare și 2.983 cu urna mobilă.
Local
ARAD. Comandamentul Operaţional Judeţean Arad a transmis ultimele informaţii legate de procesul electoral desfăşurat în judeţul nostru, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.