Fostul preşedinte al PDL Emil Boc i-a sfătuit pe membrii partidului să se adune, nu să se excludă, şi le-a reamintit că adversarii sunt în afara PDL, nu în interior, referindu-se la declaraţiile lui Cezar Preda privind excluderea lui Sever Voinescu.
Magistraţii clujeni sunt nemulţumiţi de faptul că judecătorul Cristian Vasilică Danileţ a participat la o procedură netransparentă de alegere a conducerii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în contra celor însuşite în proiectul de candidatură. Cristian Danileţ se numără printre cei care au votat-o pe Oana Hăineală în fruntea CSM.
Poliţiştii Compartimentului de Investigare a Fraudelor Câmpia-Turzii au identificat pe Ioan S. de 38 ani, care în calitate de administrator al unei societăţi comerciale s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de de stat, respectiv a TVA-ului și a impozitului pe profit, cu sumă totală de 392.426 lei, în perioada mai 2008- octombrie 2010.
Primarul Emil Boc a precizat că nu le-a oferit bani organizatorilor Festivalului Peninsula pentru a lua decizia de a se muta la Cluj-Napoca, dar recunoaşte că Primăria e interesată să ofere alternative tinerilor în contextul desemnării Clujului Capitală Europeană a Tineretului în 2015.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri că anul acesta nu va mări taxele şi impozitele locale, dar pe 2014 este obligat să le indexeze cu 16%. Potrivit lui Boc, de vineri se va relua plata impozitelor şi taxelor la acelaşi nivel cu cel din 2012.
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
1
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
1
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
2