Un clujean şi-a propus ca oraşul Cluj-Napoca să fie primul oraş din România în care fumatul să fie interzis în toate spaţiile publice închise. Mihai Cucerzan, iniţiatorul acestei idei, a reuşit să strângă, cu ajutorul unei petiţii, peste 160 de persoane care să-i susţină cauza.
Judecătorii Curţii de Apel Cluj i-au condamnat definitiv pe ziariştii Florin Asimionesei şi Alin Tocan, de la publicaţia Ziua de Iaşi, la pedeapsa de 3, respectiv 2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată, pentru infracţiunea de şantaj în formă continuată. Cei doi trebuie să achite părţilor civile sume de bani în valoare de 100.000 de lei.
Tribunal Cluj a decis joi la prânz să prelungească mandatul de arestare în cazul lui Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, acuzat de trafic de droguri. Acesta va rămâne închis după gratii, după ce judecătorii i-au prelungit mandatul de arestare cu încă 20 de zile. Tiberiu Ban, avocatul lui Uioreanu Jr. a declarat recurs.
Un bărbat de 31 de ani a fost reţinut de poliţiştii clujeni fiind cercetat pentru tentativă de omor, după ce ar fi înjunghiat un tânăr în gât în urma unei altercații. Acesta urmează să fie prezentat instanţi de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a postat pe pagina sa de Facebook un anunţ în care menţionează că în 2013 Cluj-Napoca vor fi puse în circulaţie cinci autobuze electrice, fapt ce constituie o premieră naţională.
România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
2
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.