Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud arată că fetiţa nu a fost internată în spital ci a beneficiat de o examinare în regim ambulatoriu pentru care s-a prescris tratament specific şi control medical la nevoie.
Un număr de 43 de trenuri de pe raza Regionalei CFR Cluj au fost oprite în timpul grevei spontane declanşate miercuri dimineaţă de angajaţii din CFR Călători, între orele 7.00 şi 9.00.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, i-a cerut, miercuri, premierului Victor Ponta să susţină continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, considerând că acest lucru ar fi o formă de respect a Capitalei faţă de regiune.
Un tânăr de aproximativ 20 de ani a fost lovit de un tren în halta Clujana. Momentan, nu se ştie dacă a fost vorba de un accident sau de o sinucidere. Poliţiştii clujeni nu exclud nicio variantă.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, miercuri, că Primăria a încheiat un protocol de colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai atât pentru atragerea investitorilor în oraş, cât şi pentru susţinerea investiţiilor şi locurilor de muncă în municipiu.
Ştiri sportive
Jake Paul, o celebritate de pe YouTube care a trecut la boxul profesionist, l-a învins pe legendarul Mike Tyson, câştigând astfel o luptă între generaţii la categoria grea, scrie Hotnews.ro.
România
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat cu 3.000 de lei şi i-a fost suspendat permisul de conducere după ce a circulat pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti.
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că „războiul se va încheia mai devreme” sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu acesta, în pofida temerilor cu privire la o scădere a sprijinului pentru ţara sa din partea Washingtonului, transmite AFP.
România
Analistul politic Cristian Pîrvulescu afirmă că e foarte probabil ca prezenţa la vot la alegerile legislative să fie destul de mare, datorită plasării scrutinului parlamentar între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, dar atenţionează că aceasta va induce un „efect pervers” şi va premia partidele ai căror lideri vor intra în turul al doilea.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad reia campionatul la Brașov după pauza de naționale.
Local
Vineri, 15 noiembrie 2024, în jurul orei 22, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din localitatea Conop.
Local
În cadrul a două sesiuni de consultare publică, arădenii pot afla detalii despre proiectul de reabilitare și reconversie a clădirilor fostei fabrici MARTA.
1
Ştiri sportive
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat la finalul partidei cu Kosovo, din Liga Naţiunilor, că oaspeţii au premeditat să iasă de pe teren înainte de fluierul final al partidei şi că s-a văzut acest lucru din comportamentul lor.
1