Universitatea Cluj a susţinut luni primul antrenament din 2013 la care au participat 23 de jucători, printre care şi cinci juniori, cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani. Primul antrenament a fost condus de Marius Popescu, care a precizat că Universitatea Cluj are şanse să rămână în Liga I, chiar dacă au pierdut jucători importanţi.
Monica Apostu, soţia fostului primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, judecată într-un dosar de corupţie, a susţinut în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş că a primit prin poştă carduri de carburant despre care a presupus că erau trimise de un lanţ de benzinării, şi nu de o firmă de salubritate.
Consilierul judeţean şi liderul PSD Cluj Remus Lăpuşan a criticat conducerea Consiliului Judeţean Cluj precizând că tergiversează rezilierea contractului cu firma KIAT, care se ocupă de reabilitarea drumurilor judeţene.
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Cluj au început o anchetă în cazul familiei copilului care ar fi căzut în râul Someşul Mic, la Gherla, stabilind că băiatul se afla în grija tatălui şi a bunicii, iar părintele era la muncă duminică.
Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a inaugurat luni prima filială a Institutului de Diplomaţie Culturală din Berlin într-o universitate din străinătate. Oficiul clujean al Institutului de Diplomaţie Culturală din Berlin va foma specialişti în domeniul diplomaţiei.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad a reluat campionatul cu un succes la 61 de puncte în deplasare.
Local
Potrivit primelor informații, trei persoane ar fi rămas blocate în autoturism.
România
Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe Arena Naţională, abandonat la scorul de 0-0, că acţiunile jucătorilor şi oficialilor kosovari au fost premeditate şi a negat în acelaşi timp acuzele de rasism formulate de aceştia.
Local
Polițiștii din Șiria au emis un ordin de protecție pe numele unui bărbat din Galșa, iar cei din Curtici au emis unul pe numele unui bărbat din Macea.
Local
Un cadavru a cărui identitate nu a fost încă stabilită a fost descoperit, sâmbătă după-amiază, în zona Băilor Lipova.
1
Ştiri sportive
Jake Paul, o celebritate de pe YouTube care a trecut la boxul profesionist, l-a învins pe legendarul Mike Tyson, câştigând astfel o luptă între generaţii la categoria grea, scrie Hotnews.ro.