Arad. Se votează pe rupte în Arad, mai ales în Grădişte, unde locuitorii cartierului au decis să iasă de dimineaţă la vot.
NĂDLAC. Luni seara s-a ridicat restricția de intrare a TIR-urilor pe teritoriul Ungariei. Tocmai din această cauză, în această dimineață, între Arad și Nădlac (DN 7), circulația rutieră este blocată pe sensul de mers spre Ungaria, din cauza coloanei de camioane care s-a format pe aproximativ 6 kilometri.
NĂDLAC. Nicio schimbare la Nădlac, acolo unde TIR-urile așteaptă în continuare după controalele maghiarilor.
NĂDLAC. Sute de camioane au format o coadă lungă de peste cinci kilometri, miercuri după- masă, la Nădlac. Coloana s-a întins atât între graniţă şi intrarea în oraşul arădean, cât şi de la ieşirea din oraş spre Arad.
Faptul ca da din coada iti poate dezvalui mai multe despre sentimentele cainelui tau decat crezi. Cercetatori italieni au observat ca animalul da din coada spre dreapta daca ii place ce vede si vrea sa se apropie, iar in cazul in care vrea sa se indeparteze, da din coada spre stanga.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
1
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.