ARAD. Condamnat pentru trafic ilicit de droguri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Arad. Flagrant în Timişoara realizat de arădenii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad. Evenimentul a avut loc marţi seara, în municipiul vecin, atunci când P.N.R., un timişorean de 39 de ani, fără ocupaţie dar cu antecedente penale, a fost prins având asupra lui 12 grame de cocaină pe care încerca să o vândă.
TIMIŞOARA. Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Arad şi procurorii DIICOT Arad au confiscat 1,5 kilograme de cocaină.
BUCUREȘTI.Procurorii DIICOT București au anunțat că Uțu Rohozneanu este acuzat de trafic internațional de droguri de mare risc.
România
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor, producătorii din industria panificației ar trebui să fie mult mai atenți la etichetarea produselor.
Local
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.
Local
Peste 10 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii „Ghiocelul”.
1
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.
Local
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad sunt pregătite să gestioneze cu profesionalism orice incident sau eveniment grav care ar putea apărea până la finalul procesului electoral.
2
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
4
România
Muzicianul Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, s-a stins din viaţă.