
După vântul puternic din aceste ore, urmează cel puțin 24 de ore de ploi abundente. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională de Meteorologie și vizează județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, codul portocaliu intră în vigoare joi, 4 noiembrie, ora 18:00 și va fi valabil timp de 24 de ore, până vineri, 5 noiembrie, ora 18.00.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1