Preşedintele şi rectorul Universității de Vest „V. Goldiș” au fost colindaţi de studenţi.
ARAD. Plină de parfum divin, minunata sărbătoare a Nașterii Domnului (Craciunul) revine iar ca prilej de bucurie. Cei mici își luminează copilăria acestor zile deosebite semănând bucurie prin vestea colindelor, recompensați fiind cu daruri creștinește dăruite.
Festival de colinde, aflat la cea de-a VI-a ediție, în spațiul maiestuos al Basilicii Papale de la Radna.
Fulgii personalizați, felicitările pentru părinți, spectacolele, muzica și colindele și-au dat întâlnire la Palatul Copiilor Arad.
Colindători din întreaga ţară sunt aşteptaţi, săptămâna aceasta, pe Domeniul Regal de la Săvârşin.
Mapamond
Ministrul apărării al Poloniei, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat vineri că are impresia că ucrainenii sunt epuizaţi de războiul cu Rusia, transmite dpa.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei susține că nu i-a spus jucătorului niciodată să nu meargă la școală.
Mapamond
Rusia vrea să deraieze traiectoria europeană a Republicii Moldova, a declarat vineri, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, la finalul primei reuniuni a miniştrilor de externe din statele aliate la care a participat în noua sa calitate.
1
România
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false, transmise în numele instituţiei, prin care contribuabililor, persoane fizice, le este transmisă o „Nota informativă”, fiind înştiinţaţi cu privire la o presupusă datorie, pentru care este necesară plata pentru evitarea executării silite şi a valorificării bunurilor.