Accidentul, deosebit de grav, nu a fost făcut public dar ne-a fost adus la cunoştinţă de un cititor al ziarului.
O tânără în vârstă de 27 de ani este în comă profundă la Spitalul Judeţean Arad după un consum susţinut de suplimente pentru slăbit.
Oamenii legii încearcă să ia urma celor doi părinţi a căror bebeluş a ajuns în comă la spital.
ARAD. Cu hemoragie cerebrală, fracturi costale multiple, insuficienţă respiratori şi în comă, bebeluşul luptă pentru viaţa lui.
ARAD. Un accident teribil a transformat viaţa familiei Rusti într-un calvar. Calvarul prin care trece orice părinte care este neputincios în faţa suferinţei celui pe care îl iubeşte cel mai mult: copilul său. Ana Maria are doar un an şi zece luni şi zace în comă de gradul 3 la spitalul de copii Luis Ţurcanu din Timişoara. Fiecare minut care trece le sporeşte disperarea şi durerea.
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.