„Nu știu, nu am luat o decizie. În primul rând, o eventuală decizie va depinde de multe lucruri. Pentru mine, principalul obiectiv e ca, la sfârșitul lui 2019, România să aibă un președinte democrat, care să apere valorile și instituțiile democratice”, a declarat Dacian Cioloș, când a fost întrebat dacă va candida la Președinția României.
În fiecare an de 1 Decembrie apar diverse comentarii despre felul în care noi, românii, recte, arădenii, ne-am comportat cu ocazia Zilei României, despre câte steaguri au fost arborate pe la porţi sau balcoane sau despre modul în care administraţia şi-a dat în petec, organizând manifestări publice de calitate îndoielnică.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
1
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.