Aradul a trimis la export bunuri în valoare de 687.650.000 euro, în doar trei luni din 2014!
ARAD. Nu mai puţin de şapte furturi au fost sesizate la sfârşitul săptămânii trecute în complexurile comerciale din Arad, fiind înregistrate prejudicii în valoare de peste 1.000 de lei.
Visul de a face bani dintr-un centru comercial se poate transforma într-un eşec şi o reprofilare a clădirii.
ARAD. După ce în ultimii ani Aradul a fost mai mereu în prim planul pieţei de retail, prin inaugurarea mai multor centre comerciale, în acest an se pare că Aradul nu va mai beneficia de nicio investiţie în zona centrelor comerciale.
Local
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.
Mapamond
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a afirmat luni că utilizarea activelor rusești înghețate pentru a acorda un împrumut Ucrainei este cea mai credibilă modalitate de a finanța Kievul, dar a recunoscut că, fără sprijinul Belgiei, țara în care se află majoritatea acestor active în Europa, ajungerea la un acord nu va fi foarte ușoară, informează EFE, dpa și AFP.
Mapamond
Regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Presa americană relatează că ambii ar fi fost înjunghiați, iar poliția investighează cazul ca posibilă crimă.
România
Obținerea pensiei de urmaș devine un proces mai simplu pentru cei îndreptățiți să beneficieze de acest drept.