Amendat pentru icoane din lemn. Polițiștii locali i-au aplicat o amendă contravențională, joi, sibianului Ciurar Darius Ilic, pentru comercializarea neautorizată, pe domeniul public, a unor icoane din lemn. În plus, marfa sibianului a fost confiscată, contravenientul urmând să plătească o amendă de 1.000 de lei.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a aprobat 65 de amplasamente pentru comercializarea brazilor de Crăciun. Astfel, în perioada 17 decembrie – 24 decembrie se aprobă comercializarea brazilor pe următoarele amplasamente:
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1