DEVA - Mirosul de brad şi pomul frumos împodobit nu vor lipsi din casele devenilor nici în acest an.
ARAD - Producătorii agricoli se luptă cu criza
menţinând preţurile la un nivel sub cel din
2008.
ARAD - Zeci de plângeri au fost depuse la
Poliţie, în ultimele zile din partea unor
comercianţi înşelaţi de un individ.
Poliţiştii arădeni s-au confruntat cu un caz
mai aparte de înşelăciune.
Arad - Din totalul amenzilor de 78.500 de lei, aplicate de inspectorii Autorităţii Sanitar Veterinare în perioada 24-30 noiembrie în pieţele din toată ţara, la Arad au fost date sancţiuni în valoare de 33.000 de lei. Amenzi DSVSA
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.
ARADON Sport local
Ediţia 9 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală a fost câştigată de o echipă din Liga 5.
Local
Aceștia au mai fost solicitați să intervină cu echipajele SMURD și la 82 de cazuri în care a fost nevoie de asistență medicală.