
Comisia Europeană a promis joi că nu are „nicio intenție” să dispună suspendarea rețelei de socializare X pentru presupusă alterare a proceselor electorale, o astfel de măsură fiind un mecanism de „ultimă instanță” la care ar putea recurge numai după epuizarea altor opțiuni mai puțin agresive și ea ar putea fi decisă numai de autoritățile statelor membre ale UE, transmite agenția EFE.

Forma gravă de pneumonie de care suferă în această perioadă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a forţat o amânare a prezentării Busolei Competitivităţii, un element esenţial al doctrinei sale economice, care era prevăzută pentru 15 ianuarie, au declarat joi doi reprezentanţi ai executivului comunitar pentru Politico.

Comisia Europeană a cerut miercuri respectarea suveranităţii statelor membre ale UE şi a susţinut că Groenlanda, insula arctică autonomă dependentă de Danemarca, este protejată de apărarea colectivă a UE, după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a revenit cu o veche idee a sa ca SUA să cumpere această insulă şi nu a exclus posibilitatea de a recurge la forţa militară pentru a prelua acel teritoriu, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
Local
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.
Local
Vineri seara fostul director al Casei de Asigurări de Sănătate Arad, Gheorghe Domșa, a ajuns în stare critică la Urgențe după ce a suferit o ruptură de aortă.
4
Local
După ce a fost manager la Spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Ștei, Ciprian Luca va fi acum administratorul public al Devei.