ARAD. Poligonul de tir „Sorin Babii”, din zona „Pădurice”, găzduieşte o nouă ediţie a Memorialului „Eugen Roman” la tir sportiv.
ARAD. Claudiu Cristea şi-a anunţat ofical candidatura pentru fotoliul de primar al Aradului, ca independent.
Municipiul Cluj-Napoca în colaborare cu Grupul PONT anunţă intenţia de a se înscrie în competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului, considerand acest proiect ca un bun exerciţiu în vederea depunerii candidaturii pentru statutul de capitală europeană a culturii în anul 2020, având în vedere că demersurile pentru Capitală Europeană a Tineretului vizează anul 2015.
ARAD. „Chiar dacă e tot mai greu să organizezi astfel de competiţii de amploare, cu caracter internaţional şi în acest an am reuşit să ducem mai departe tradiţia Cupei Banzai, graţie sprijinului primit de la DJST (director Alexandru Meszar), FR Arte Marţiale, prin Departamentul EUREKA (Mihai Cioroianu), ELITE Bodyguard Team, Policlina Dr. Turcin şi părinţii copiilor” – a declarat sensei Dan Duma (5 DAN), preşedintele Banzai Karate Club.
ARAD. Crescătorii de câini din ţară şi de peste hotare se vor întâlni la Arad în luna martie pentru a participat la două concursuri CACIB organizate de către Asociaţia Chinologică Română Arad A.C.R.A . Peste 300 de exemplare canine sunt aşteptate să participe la acest dublu eveniment canin într- o competiție care se anunță foarte atractivă.
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei doi candidaţi care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că social-democraţii nu vor face nicio contestaţie.
Evenimente
Undeva într-o vale din fiordurile Norvegiei, un tată își cheamă fiica adultă să-l urmeze într-o călătorie prin natura maiestuoasă care-i înconjoară, reamintindu-și de generațiile care i-au precedat. Sunetele pământului se armonizează pentru a crea muzică în această călătorie uluitoare.
Local
171.476 de voturi valabil exprimate au fost înregistrate în județul Arad la alegerile prezidențiale. Cele mai multe au mers către Călin Georgescu, George Simion și Marcel Ciolacu.
Local
ARAD. După ce duminică seara, imediat după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, primarul Aradului, Călin Bibarț, a cerut public demisia conducerii PNL, luni a dezvoltat puțin subiectul.
13
UT Arad
Arădenii au câștigat derbyul campionatului, cu Rapid, iar acum au prima opțiune de a câștiga titlul.