Locuitorii localităților Vladimirescu, Mândruloc și Cicir vor rămâne fără apă joi, 1 octombrie, în intervalul orar 8:00 – 18:00, datorită unor lucrări la rețeaua de apă. Lucrările constau în efectuarea cuplării conductei de aducţiune Vladimirescu-Ghioroc, realizate de curând în cadrul Proiectului Major de Finanţare Europeană, la conducta magistrală de apă potabilă.
„Basarabia e România!” Asta strigă într-un glas aproximativ 150 de tineri din Republica Moldova, sosiți marţi în stațiunea Neptun. Aceștia au ajuns pe litoral înaintea ședinței comune cu reprezentanți ai Guvernului României și ai Republicii Moldova. Sloganuri precum “Vrem Unirea!”, “DNA, treci Prutul!”, „Vrem BNR, NU BNM”, „Politică externă comună”, „București și Chișinău, 2 inimi românești” au scandat manifestanţii.
Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ a găzduit, miercuri, o întâlnire de lucru și schimb de experiență cu instituții de cultură din orașe înfrățite cu municipiul Arad.
Locuitorii din comuna Vladimirescu vor rămâne fără apă în data de 6 august între orele 9.00-18.00.
ARAD. Situaţie rar-întâlnită în care numele cel mai vehiculat este cel al judeţului nostru. Comuna hunedoreană Vaţa de Jos, prin vocea primarului de acolo, Milu Folescu, anunţă că vrea să treacă sub tutela Consiliului Judeţean Arad şi să fie parte integrantă a judeţului nostru. Toate acestea după ce, de doi ani de zile, Consiliul Judeţean Hunedoara nu a virat niciun leu în conturile localităţii.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
5