ARAD. Serata Sufrageriei Arădene de miercuri, 29 martie, a fost mai mult decât o anticipată incursiune în istoria comunității evreiești din Arad, reușind să se transforme într-un veritabil tur virtual al tradițiilor, înțelepciunii, arhitecturii, personalităților remarcabile și a multor alte elemente care au marcat înființarea și evoluția acestei comunități, una care a contribuit fundamental la devenirea orașului pe care îl cunoaștem astăzi.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în trei bazine hidrografice.
Local
Omul de afaceri din Ineu a fost achitat de Instanţa Supremă, după ce i-a fost admis recursul în casaţie.