O familie cu șapte suflete a rămas fără un acoperiș deasupra capului chiar la început de an. Un incendiu izbucnit pe 4 ianuarie le-a distrus căminul și i-a lăsat pe drumuri. Acum, comunitatea face apel la unitate, la solidaritate, chiar primarul din Buteni – Mircea Braiți, încercând să-i mobilizeze pe cei care pot dona.
În scopul prevenirii evenimentelor care pot umbri sărbătorile de iarnă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad a dispus măsuri suplimentare de protecție pe linia securității la incendiu, la obiectivele care reunesc un număr mare de participanți. Astfel, de la începutul lunii decembrie inspectorii de prevenire au intensificat controalele la spațiile de cazare si alimentație publică care organizează mese festive cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în trei bazine hidrografice.