Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.
Judecătoria Arad a pronunțat condamnările în dosarul în care polițistul Sergiu Mârza, împreună cu “complicele său”, Adrian Rus, au fost trimiși în judecată pentru contrabandă.
Cei doi au fost prinși, la sfârșitul lunii martie a anului trecut, în trafic, pe raza municipiului Arad, într-o autoutilitară înmatriculată în Marea Britanie, în care se aflau 200 de baxuri cu țigări de contrabandă.
Local
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
2
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
3
România
Muzicianul Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, s-a stins din viaţă.