Un bărbat căruia îi fusese anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice s-a prezentat la frontiera Nădlac II, la volanul unei autoutilitare, în care erau ascunși patru sirieni. Trei dintre ei erau ascunși între bancheta din spate și scaunele din față, iar cel de-al patrulea se afla sub banchetă.
Polițiștii rutieri au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe activități de monitorizare a comportamentului participanților la trafic, fiind constatate mai multe infracțiuni. Astfel, au fost depistați în trafic șoferi care au condus autoturisme deși se aflau sub influența alcoolului ori care s-au urcat la volan fără a avea permise auto.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.
Local
Reprezentanții DSP Arad au transmis și o serie de măsuri recomandate populației pentru a preveni îmbolnăvirile.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, şi-a reiterat joi ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declarat din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane începând de sâmbătă, relatează AFP, Reuters şi dpa.
Mapamond
Un număr de 14 patinatori artistici figurează în bilanţul victimelor după coliziunea unui avion de pasageri cu un elicopter militar la Washington, scrie DPA.