Ministerul Transporturilor a pus la transparenţă proiectul de lege care vizează permisele de conducere pentru mopede.
Poliţiştii de frontieră de la Turnu au prins un bărbat care conducea o maşină cu un permis auto fals.
ARAD. Ca la fiecare început de an, conducerea AJF Arad este chemată să dea seamă afiliaţilor pentru activitatea depusă în anul anterior.
Peste 8.000 de români cu permise valabile încă cel puţin şapte ani au solicitat schimbarea documentelor în ultimele două săptămâni la ghişeele Serviciului permise auto din toată ţara, a declarat Mihai Enache, şeful Serviciului de Relaţii Publice din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Doi tineri de 20, respectiv 24 de ani, au fost prinşi de către poliţişti la volan fără a poseda permise de conducere. Unul dintre ei a provocat chiar şi un accident de circulaţie, dar a fugit de la faţa locului.
Local
Bărbatul de 42 de ani din Brașov, om al străzii în Arad, care a furat mașina Poliției Locale și „s-a plimbat” cu ea prin centru, a fost reținut pentru 24 de ore.
Local
ARAD. Un accident rutier în care au fost implicate 4 autoturisme s-a petrecut în jurul orei 09:30, pe A1 sensul de mers spre Nădlac, în apropierea orașului Nădlac.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei susține că fotbalistul din Kenya are valoare, dar nu știe ce se întâmplă cu el.
Local
Compania Națională de Căi Ferate CFR transmite că miercuri dimineață, în intervalul orar 04:00 - 07:50, circulația feroviară a fost întreruptă temporar în stația Balota, pentru accesul și intervenția pompierilor la trenul IRN 79 Arad - București Nord, la care s-a produs o „degajare de fum” la locomotivă.
Local
ARAD. Miercuri dimineață, în jurul orei 09:00, o mașină a luat foc în municipiu, pe strada Transilvaniei.
Local
La ceas aniversar, clericii și credincioșii sunt așteptați la Catedrala Arhiepiscopală, luni, 2 decembrie 2024.
Local
Pentru a rezolva aspectele sesizate de proiectantul lucrărilor de refacere a pistei de atletism, bugetul investiției a fost suplimentat.
Local
Primul tur al alegerilor prezidențiale a trecut, dar efectele absolut șocante în lumea politică românească sunt cât se poate de proaspete și de evidente. Partidele, să le spunem „tradiționale”, ale politicii românești au fost sancționate drastic de către electorat. L-am provocat la o discuție pe primarul Aradului, Călin Bibarț, membru PNL, partid ce a suferit un eșec fără precedent la acest tur de alegeri.
5