
Validarea finală a rezultatelor alegerilor locale de duminică 9 iunie se apropie de final, conform Autorităţii Electorale Permanente, iar atenţia politică se mută acum pe consiliile locale. Partidele care au reuşit să depăşească pragul electoral îşi fac calcule, iar cei aflaţi pe listele de consilieri aşteaptă distribuirea mandatelor.
Mapamond
Parchetul naţional al Poloniei a anunţat marţi că va solicita arestarea a peste 40 de experţi medico-legali ruşi care au efectuat autopsiile victimelor catastrofei aviatice de lângă Smolensk în 2010, în urma căreia şi-au pierdut viaţa preşedintele polonez de la acea vreme, Lech Kaczynski, şi zeci de demnitari ai ţării, relatează EFE.
Local
„Euforia”, spectacol mărturie de teatru inspirat din experiențe reale despre consumul de substanțe interzise, va fi pus în scenă la Palatul Cultural.
Local
1.909 din cei 3.151 de elevi prezenți la simularea examenului de Evaluare Națională a elevilor clasei a VIII-a au avut medii mai mari de 5.