Arad. Primii au lipsit USL-iştii, care au aşteptat mai bine de jumătate de oră să înceapă şedinţa CLM şi tot n-a început. Au urmat apoi consilierii Puterii (PDL, UDMR, PPDD), care brusc şi-au luat cu toţii concedii chiar în momentul în care colegii din Opoziţie îi chemau la vot pentru reducerea taxelor şi impozitelor locale.
Noul regulament de organizare şi funcţionare a cimitirelor administrate de Primăria Cluj nu a fost aprobat de consilierii locali, după ce nu a întrunit numărul necesar de voturi. Pentru a putea trece proiectul avea nevoie de votul a 2/3 din numărul total al consilierilor, adică de 18 voturi. Consilierii PDL și UDMR au votat pentru, fiind întrunite doar 14 voturi, trei consilieri USL au votat împotrivă, iar alţi 10 consilieri s-au abținut.
Arad. Căldura arădenilor frige şi Consiliu Local Civic Arad, care îi cere primarului să organizeze un referendum pe tema modernizării CET şi a gigacaloriei înainte de a accesa orice fel de împrumut.
Nu sunt neapărat încântați că trebuie să vină la ședință, dar o vor face. Este vorba de consilierii locali municipali, care au fost anunțați ieri, la ședința extraordinară, că vor munci din nou, în scurt timp.
ARAD. Consilierii locali, membri în AGA la societățile CLM Arad, s-au ales într-un an de zile, pentru activitatea prestată acolo, cu sume sub 100 de lei.
Local
Românii sunt așteptați la secțiile de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale în cursul zilei de duminică, 24 noiembrie.
Local
IPJ Arad anunţă că au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, iar 15 posibile incidente sunt în verificare.
Local
Peste 40 de lucrări au fost înscrise în cele două sesiuni, matematică și informatică, ale competiției de anul acesta.
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri informează că se circulă dirijat pe A1, la km 535+700, sensul spre Nădlac, din cauza unui autocamion care a lovit parapetul marginal, în jurul orei 11:00.
1
Local
Pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, în județul Arad, au fost înregistrate 2.364 de cereri pentru urnă mobilă, din care 1.275 sunt pentru persoane aflate în penitenciar, arest preventiv, arest la domiciliu și în spitale.
Local
Câțiva arădeni s-au trezit dis-de dimineață pentru a-și exprima votul. Cei mai mulți au fost muncitori ieșiți din schimbul 3.
1
Local
La nivel național procentul este de 7,45%
ARADON Sport local
Două victorii cu 1-0 asigură liniștea primelor două echipe. „Sămădăii” pierd cu scor de neprezentare.