ARAD. La mulţi ani pentru toţi cititorii şi cititoarele noastre care astăzi îşi sărbătoresc onomastica!
ARAD. La mai puţin de o săptămână de când a preluat atribuţiile şi responsabilităţile directorului Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Constantin Cătană a fost numit oficial în această funcţie.
ARAD. Prin mâna lui a trecut multe generaţii de baschetbaliste. Despre rezultate, premieri, distincţii şi aprecieri nu ne-ar ajunge o pagină de ziar să scriem.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că zvonurile privind intenţia „debarcării” lui Daniel Constantin de la conducerea Partidului Conservator sunt total nefondate, fiind lansate de către foştii PDL-işti „vopsiţi multicolor” , care „nu mai ştiu ce să facă pentru a ajunge din nou la guvernare”.
ARAD. Vineri seara sau sîmbătă dimineaţa, în funcţie de program, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va fi prezent la Arad, unde se va întâlni cu liderii PC Arad. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a profitat de faptul că vineri ministrul va fi prezent, împreună cu premierul Victor Ponta, la Timişoara, la o reuniune pe teme de agricultură.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
Mapamond
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
1
Local
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
4
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.