
Marți, 21 noiembrie 2023 la Consiliul Județean Arad, au fost lansate ghidurile "Eu Aleg", respectiv ”Construiește-ți viitorul”, resurse educaționale inovative, concepute de Asociația Maxwell România pentru a ghida elevii de gimnaziu și liceu în călătoria lor de dezvoltare personală. Ghidurile au fost create pentru a fi utilizate în școli, vor fi distribuite gratuit și sunt menite să servească drept resurse valoroase, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.