185 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 49.250 de lei au fost aplicate de polițiștii arădeni, toate pentru nepurtatea măștii de protecție. Sancțiunea pentru nerespectarea prevederii legale privind portul măștii de protecție, prevăzută de Legea 55/2020, este amendă între 500 și 2.500 de lei.
138 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii arădeni, în contextul verificării respectării măsurilor pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Dintre cele 138 de amenzi, 136 au fost date pentru nepurtarea măștii de protecție, iar două au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea. Valorea sancțiunilor date se ridică la peste 53.000 de lei.
Local
Interviu JA cu Geanina Pistru, prim-vicepreședintele Organizației de Femei Liberale (OFL), despre implicarea femeilor în politică și proiecte pentru oameni.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Decizia a fost luată prin votul consilierilor locali municipali. Valoarea lucrărilor rămase de executat se ridică la 21 de milioane de lei.
5
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.