Verificările vor începe din 7 aprilie şi vin ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen, adoptat de către Parlamentul European și Consiliul Europei. În urma modificării acestui cod, autoritățile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor efectua, începând cu 7 aprilie, verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre.
Local
„Iubirea de țară și în stradă se măsoară” și ”Aradul se unește”. Acestea sunt îndemnurile tinerilor arădeni care vor ieși la o manifestație pro-europeană, vineri, de la ora 17:00, în Piața Avram Iancu.
România
Patru programe naționale dedicate sprijinirii vârstnicilor au fost prelungite de Guvernul României.
Local
Bărbatul care l-a împușcat pe presupusul amant al concubinei sale, în parcarea supermarketului Supeco din Micălaca, în luna septembrie 2023, a fost condamnat la detențiune pe viață.
1
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.