MILOVA - Trenul Rapid care face legătura între Târgu-Mureş şi Budapesta a fost blocat în apropierea localităţii Milova, din judeţul Arad, după ce un copac rupt de vânt a căzut pe locomotivă.
BÂRZAVA - Detaşamentul de pompieri din Bârzava a fost solicitat să intervină la deblocarea drumului naţional 7, în apropiere de Bârzava. Un copac s-a prăbuşit pe drum, blocând total circulaţia.
LIVADA - Un bărbat în vârstă de
aproximativ 40 de ani, a ajuns cu Dacia pe care o conducea
într-un copac. Accidentul a avut loc marţi
seara pe drumul ce duce spre Livada. Şoferul a fost
scos din autoturism cu ajutorul unui echipaj de la
descarcerare.
Iratoş - Un şofer a ajuns miercuri seara, cu maşina pe care o conducea, într-un copac de pe marginea drumului Arad-Iratoş.
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.