În primele două luni ale programului „Un copil – un arbore”, derulat de Primăria Cluj-Napoca au fost plantaţi 400 de copaci pentru 400 de bebeluşi ai căror părinţi i-au înscris în acest program, a anunţat primarul Emil Boc pe pagina sa de Facebook.
Am rămas profund uimit când marii analişti politici din studioul unei televiziuni felixo-crino-pontiste au declarat că discursul lui Traian Băsescu, de vineri seara, nu a avut nicio noimă, niciun mesaj, niciun înţeles.
Peste 100 de infracţiuni silvice au descoperit poliţiştii în urma controalelor efetuate.
ARAD.Eco Şcoala Gimnazială Nr. 5 şi întreaga lume au plantat copaci pe 21 septembrie.
ARAD. Ionel Ciupe consideră „incalificabilă” tăierea copacilor din curtea Spitalului Judeţean.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.