
ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în parteneriat cu Centrul Clinic Internațional de Microscopie în Stomatologie Arad, Asociația pentru cultură și tineret „Vasile Goldiș” Arad, cluburile de fotbal UTA şi Viitorul, Consiliul Local Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, a derulat acțiunea de prevenție „Evaluarea și prevenirea afecțiunilor orale la sportivii tineri, la copiii vârste între 6-14 ani” .

Peste 75% dintre copiii de la sate nu au mers la un spectacol de Crăciun sau într-o excursie în vacanţa de iarnă, dar le-ar plăcea, potrivit unui sondaj al World Vision România, care lansează o campanie pentru a oferi o primă altfel de experienţă în perioada sărbătorilor de iarnă, precum mersul la un târg sau spectacol de Crăciun, la cinematograf sau în alte excursii pentru 2.500 de copii din mediul rural.
Local
La aproape două luni de când România a intrat în Spațiul Schengen și terestru, mașinile care circulă pe la fostul punct de trecere a frontierei de la Nădlac nu mai trebuie să treacă prin porțile de control ale Poliției de Frontieră. Se va circula în continuare pe autostradă, în „flux de trafic continuu”.
Mapamond
Ministrul Afacerilor Externe din Canada, Melanie Joly, a declarat luni că lucrează în vederea creării unei coaliții cu țările europene pentru a face front comun în fața amenințărilor legate de taxe ale președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, relatează agenția EFE.
Mapamond
Președintele francez, Emmanuel Macron, consideră că s-au înregistrat progrese substanțiale în urma consultărilor pe care le-a avut luni cu președintele american, Donald Trump, cu privire la războiul din Ucraina, relatează dpa.
Local
Sirenele vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
Local
Doritorii se pot înscrie în perioada 25 februarie-10 martie, în limita celor 25 de locuri disponibile.