Adolescentul se deplasa cu trotineta electrică pe Calea Aurel Vlaicu. La un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil. Sesizați despre incident, polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe băiat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,64 mg/l alcool în aerul pur expirat. Minorul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare totală de 580 de lei.
UPDATE. Pompierii caută un băiat care a intrat în râul Mureș, în zona Polivalentă, și nu a mai ieșit
Minorul, în vârstă de 16 ani, din Arad, este căutat de un echipaj de scafandri și un echipaj cu barcă.
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
UT Arad
„Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte”.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
4
Local
După ce Tribunalul Timiş a decis să îi trimită în judecată pe poliţiştii şpăgari, aceştia încearcă să scape de proces la Curtea de Apel.
3