ARAD. Marţi, noul preşedinte al PSD Arad, Dorel Căprar, şi-a depus demisia din CLM. „Aşa cum am spus la Conferinţa Judeţeană, vreau să spulber orice suspiciune privind zvonurile că aşi fi colaborator al PDL în Consiliul Municipal.
Alin Mitrică, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, a fost ieri la Arad.
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Polonia îşi va revizui Planul de Redresare şi Rezilienţă în vederea redirecţionării de fonduri spre apărare şi rezilienţa economică, a declarat marţi ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, transmite Reuters.
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.
Două femei din Zărand au fost condamnate la amenzi penale pentru săvârșirea infracţiunii de „răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei”. Acestea au spart geamurile casei în care locuia fata de 12 ani pe care fratele lor ar fi violat-o.
ARAD. Revenit între buturile echipei UTA după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon o perioadă lungă de timp, portarul Dejan Iliev a primit vestea convocării la reprezentativa ţării sale chiar înaintea meciului de la Buzău.