MACEA. Un bărbat în vârstă de 34 de ani a dispărut, în 21 noiembrie, de la domiciliul său din localitatea Macea. Este vorba despre Ilieș Corneliu. Acesta are 1,60 înălţime, 55 de kilograme este brunet şi are ochi căprui.
Ministrul Apărării prezent ieri la Arad a declarat că acceptă eliberarea Cetății Aradului de militari.
Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, susţine că următoarea perioadă este decisivă pentru evoluţia ţării.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
1
Local
După ce Tribunalul Timiş a decis să îi trimită în judecată pe poliţiştii şpăgari, aceştia încearcă să scape de proces la Curtea de Apel.
2
Local
Au fost centralizate voturile arădenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale. În Arad, Călin Georgescu, candidatul independent, s-a impus cu peste 23 de procente. Pe doi a fost George Simion.
21
România
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
1
Local
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.