Copiii Grădiniţei PP.23 Arad, într-o atmosferă încărcată de emoţie şi bucurie, l-au primit pe Moş Crăciun, venit tocmai din Laponia, colindând şi recitând versuri ce vestesc Sărbătoarea Naşterii Domnului.
Sărbătorile de iarnă sunt mai reci pentru unii decât pentru alții, iar asta nu datorită gradelor puține din termometru. În Arad există zeci de familii a căror viață este caracterizată de greutăți și lipsuri constante. Pentru a veni în sprijinul lor, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a inițiat proiectul „Trăiește Magia Crăciunului, Dăruind” invitând toți arădenii cu suflet mare să se implice în ajutorarea familiilor cu nevoi mari.
Mai avem puţin şi este Crăciunul, astfel că putem deja să ne gândim la atmosfera magică a sărbătorilor şi la hainele pe care le vom purta în diferite momente. Pentru a ne face alegerea mai ușoară, creatoarea de modă Arina Varga vine cu o serie de sfaturi ce au în prim plan un Craciun în familie, un office party şi o petrecere cu prietenii.
ARAD. După ce a alergat pe bulevardele arădene, iar apoi a înotat în bazinul „Delfinul”, în cadrul Maratonului ce i-a purtat numele, Moșul a poposit la sala de sport a Colegiului Național „Preparandia - Dimitrie Țichindeal” (Pedagogic), sală care a găzduit întrecerile din cadrul unei noi ediții a Cupei „Moș Crăciun” la baschet.
ŞIRIA. Minunaţii copii de la AS Podgoria Şiria, grupa 2014, au ocupat un onorant loc II la Cupa de Crăciun la mini-fotbal, ediţia VI, după o finală de mare luptă cu Poli Timişoara, decisă la lovituri de departajare (2-3), dupa ce în timpul regulamentar scorul a fost 0-0. Pe locul III s-a clasat Unirea Sântana, care a dispus în jocul pentru locurile III-IV de FC Hunedoara, scor 3-1.
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
3
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
7
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.