În Proiect Internaţional „Ziua Etno”, două activităţi care au atras un mare numar de participanţi.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, că nu va candida la alegerile din decembrie pentru viitorul Legislativ. Totodată, acesta nu intenționează să demisioneze din funcție.
ARAD. „Familia în societatea contemporană – amenințări și perspective” este tema proiectului demarat de Facultatea de Științe Juridice a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac nu au permis intrarea în ţară unui mijloc de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare importului.
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au depistat, ascunși într-un autoturism condus de un cetățean român, doi cetăţeni din Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
ARAD. Teodora Ciunta, fostă angajată a Primăriei Arad, care se folosea de numele unor politicieni notorii în Arad pentru a comite înşelăciuni, a fost condamnată la 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare de către Tribunalul Arad.
Topul Firmelor din acest an îl va aduce în faţa oamenilor de afaceri arădeni şi pe comediantul Cosmin Natanticu.
Sorin Rădoi a prefațat partida UTA-ei de la Cluj. „Puriul” nu este lăsat de doctor să facă mult efort!
Compania de Apă a achiziţionat, printr-un proiect european, noi contoare inteligente care vor fi montate în municipiu.
4
Deşi se vede obligată să închidă Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Săvârşin, conducerea Consiliului Judeţean vrea să o redeschidă ulterior.