Cancelarul german Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile instituirea unor noi restricţii antiepidemice, care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise, pentru a încerca să oprească creşterea continuă a cazurilor de COVID-19, ce ameninţă să copleşească spitalele, şi pentru a menţine pe cât posibil deschise magazinele şi şcolile, potrivit agenţiilor Reuters, DPA şi EFE.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.
Local
Reprezentanții DSP Arad au transmis și o serie de măsuri recomandate populației pentru a preveni îmbolnăvirile.
2