Angajările făcute în ultima perioadă de timp nu au acoperit necesarul de personal.
ARAD. Veste proastă pentru persoanele cu handicap mediu din judeţul Arad. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad a decis să amâne achitarea bugetului personal complementar pentru gradul de handicap mediu, în sumă de 39 lei/persoană, cuvenit pentru luna februarie.
Cererea pentru clasele primare de limbă germană este în creștere dar nu sunt suficienți dascăli calificați.
Dan Cuedan dă cărțile pe față și spune că a trecut vremea lamentărilor, căci echipa suferă și e în criză de puncte.
ARAD.Partidul România Unită, fondat de către deputatul Bogdan Diaconu, se înfiinţează şi la Arad. Liderii comitetului de iniţiativă, Adrian Mureşan, Nicu Nistor, Costi Frăţilăşi Fabian Spătaru, alături de mai mulţi dintre noii membri,au avut, la Arad, o primă etapă de bilanţ, după trei săptămâni.
Local
Președintele PNL municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, a transmis că rezultatele primului tur de scrutin în urma alegerilor electorale confirmă o diferență între politică și administrație.
Local
171.476 de voturi valabil exprimate au fost înregistrate în județul Arad la alegerile prezidențiale. Cele mai multe au mers către Călin Georgescu, George Simion și Marcel Ciolacu.
UT Arad
Arădenii au câștigat derbyul campionatului, cu Rapid, iar acum au prima opțiune de a câștiga titlul.
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
3
UT Arad
„Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte”.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
6