ARAD. Arădenii au finalizat cu peste 60 de procente mai puţine locuinţe în anul 2010 faţă de anul 2008.
Guvernul a aprobat acum cateva zile noua taxa auto care va intra in vigoare in momentul in care va fi publicata in Monitorul Oficial.
ARAD. Deputatul Ciprian Luca susţine că USL are soluţii pentru combaterea crizei, dar că PDL se arată dezinteresat.
ARAD. Deputatul Ciprian Luca acuză guvernul că, prin tăierea subvenţiilor la încălzire, i-a silit pe români să apeleze la împrumuturi pe care nu le vor putea plăti, ceea ce va duce la adâncirea crizei “ Atât timp cât actuala Putere nu realizează că pentru a consuma, trebuie să produci, atât timp cât fură din puţinul rămas, punând pe spatele oamenilor de rând dări mult prea mari pentru resursele financiare de care dispun, România nu are nici o şansă de a ieşi din criză.
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
1
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
1
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
2