ARAD - Criza economică din ţară va continua să diminueze salariile celor din sistemul de stat şi în anul 2010.
Bucureşti - SIF Banat-Crişana a organizat, împreună cu Facultatea de finanţe, asigurări, bănci şi burse de valori (FABBV) din cadrul ASE Bucureşti şi Facultatea de economie şi administrare a afacerilor (FEAA) din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, cea de-a X-a Conferinţă Internaţională „Finanţele şi stabilitatea economică în contextul crizei financiare”.
ARAD - Deşi pare imposibil, prof. Maniov este convins
că cei cu idei pot da lovitura în timpul crizei.
ARAD - Actualele prevederi privind amânarea la
plată a obligaţiilor fiscale au fost legiferate
în contextul crizei economico-financiare din
România.
ARAD - Peste 17.700 de companii active din Arad au dispărut de pe piaţă, în doar un an.
Local
Decizia a fost luată prin votul consilierilor locali municipali. Valoarea lucrărilor rămase de executat se ridică la 21 de milioane de lei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.
Local
Generalul Daniel Zmeko va participa, sâmbătă, la evenimentele organizate în memoria gen.col. Ján Ambruș, personalitate marcantă a comunității evanghelice slovace din Nădlac.
2