ARAD. Trei medalii. Aceasta este recolta inotatorilor aradeni la „naţionalele” rezervate copiilor între 11-13 ani. Reprezentantul CSŞ Gloria, Ionuţ Sărac, a cucerit argintul în proba de 50 m fluture, în vreme ce, Bianca Balaş (CSM) a câştigat medalia de bronz în proba de 50 m liber. În fine, ştafeta 4x100 m mixt a Clubului Sportiv Municipal (Ardelean, Szanda, B. Balaş, I. Balaş) a ocupat treapta a doua a podiumului de premiere.
ARAD. Inevitabilul s-a produs. Dezamăgit de rezultatele avute, în raport cu condiţiile oferite, Sandu Ion, omul care controlează Gloria a decis că este timpul unei schimbări pe banca tehnică. Astfel, la antrenamentul de marţi, Leo Pinţa a fost prezentat jucătorilor drept noul antrenor al echipei galben-albastre.