BUCUREŞTI. Etapa întâi a Campionatului Naţional de tir glont, organizată în Capitală, a adus rezultate foarte bune pistolarilor de la CSM Arad, după cum urmează:
ARAD - Reprezentantul Clubului Sportiv Municipal Arad, Cristian Faur, continuă să domine automodelismul românesc la nivelul seniorilor.
ARAD - Etapa II din cadrul Campionatului Naţional de glonţ şi aer comprimat, juniori şi seniori, le-a prilejuit trăgătorilor arădeni să se numere printre remarcaţi.
ARAD - După promovarea echipei de fete în Superliga de tenis de masă, CSM Arad (antrenor coordonator Cristian Dodean) va avea şi formaţie de băieţi în primul eşalon.
MINSK - AMEFA şi CSM Arad se pot mândri, deopotrivă, cu halterofilul Florin Veliciu.
Patru programe naționale dedicate sprijinirii vârstnicilor au fost prelungite de Guvernul României.
Echipa e la două puncte de retrogradare, dar jucătorul se războiește cu fanii, iar antrenorul „ne cumpără”.
Bărbatul care l-a împușcat pe presupusul amant al concubinei sale, în parcarea supermarketului Supeco din Micălaca, în luna septembrie 2023, a fost condamnat la detențiune pe viață.
Interviu JA cu Geanina Pistru, prim-vicepreședintele Organizației de Femei Liberale (OFL), despre implicarea femeilor în politică și proiecte pentru oameni.
2
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.