LUGOJ. Victoria Felnac pare să fie la capătul aventurii din Cupa României. Elevii lui Lucian Ciba au clacat în cel mai important meci din „triunghiularul” gândit de Federația Română de Fotbal, când a împărțit echipele pe regiuni. De notat că formația oaspete a avut mai multe absențe importante în lot.
FELNAC. Azi, în primul meci din grupa a II-a a Regiunii Vest din cadrul Cupei României la fotbal, la Felnac, Victoria din localitate a făcut spectacol cu Recolta Dănceu. Elevii antrenați de Lucian Ciba au câștigat clar, cu 6-2, după ce la pauză era deja 4-0, golurile amfitrionilor fiind marcate de Țugulescu, Drîglă și Ghergar (4).
Mapamond
Candidata democrată, Kamala Harris, l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican, Donald Trump, să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă reuniune de pace în iunie în Elveţia, preşedintele Volodimir Zelenski afirmând că doreşte ca Rusia să fie prezentă de această dată, relatează AFP.
România
Valoarea maximă a viiturii s-a înregistrat sâmbătă la Budapesta, debitul maxim al Dunării fiind de 8.200 mc/s, ceea ce ar putea determina debite maxime semnificativ mai mici la intrarea pe teritoriul românesc, a anunţat Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), într-o postare pe Facebook.
Local
14% din absolvenții de etnie romă de gimnaziu au luat note de trecere la Evaluarea Națională, anul trecut, în Arad. La Bacalaureat, doar 7 din cei 45 de absolvenți s-au înscris la examen.
Mapamond
Comisia electorală din statul american Georgia a aprobat vineri un nou regulament ce impune numărarea manuală a buletinelor de vot pentru alegerile prezidenţiale de pe 5 noiembrie în acest stat, unde Donald Trump şi-a contestat în 2020 înfrângerea, transmite AFP.
Local
CFR a scos la licitație procedura de atribuire a contractului pentru modernizarea a patru treceri la nivel cu calea ferată din Regionala Timișoara, printre care și cea de pe Calea Aurel Vlaicu, de la ieșirea spre Pecica.
5
Local
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, supervizor al lucrărilor de pe Varianta de Ocolire Arad Est, transmite că stadiul la care a ajuns șantierul a trecut de 75 la sută.