Recent, Bushido Vladimirescu a participat la a V-a ediţie a Cupei Cupelor de karate. La start s-au aliniat 9 sportivi care au obţinut 19 medalii (7 aur, 6 argint şi 6 bronz), zestre cu care clubul condus de sensei Lavinia Moraru a ocupat un onorabil loc IV în ierarhia pe cluburi, la doar un punct distanţă de locul III.
A doua ediţie a Cupei „Ienopolis”, competiţie dedicată elevilor, şi-a desfăşurat, sâmbătă, la Ineu, a doua ediţie.
Fără portarul Sebastian Mara, mijlocaşul Ionuţ Tănase şi atacantul Denis Man – chemaţi de Roly Nagy la prima echipă în perspectiva unui posibil debut la nivel de seniorat, în ultima etapă de Liga III, contra celor de la FC Hunedoara – juniorii A (mari) de la UTA au pierdut, vineri, ultimul joc din cadrul turneului semifinal al Cupei Federaţiei (locurile 3-6 la finele sezonului regulat).
În organizarea Club Cobra Arte Marţiale UVVG Arad (sensei Ady Burzo), zilele trecute, a avut loc o nouă ediţie a Cupei Cupelor la karate. Au răspuns prezent pe tatami peste 140 sportivi de la 15 cluburi din vestul ţării.
Cupa „Aradului” la ciclism îşi va desfăşura sâmbătă, de la ora 15.30, a cincea ediţie, prilej pentru arădeni de a-şi scoate la soare bicicletele.
Mapamond
Ministerul rus de Externe a transmis joi că Statele Unite trebuie să-și formuleze politica privind încheierea conflictului din Ucraina, urmând ca după această clarificare Moscova să-și poată fundamenta propria poziție în funcție de acțiunile specifice ale Washingtonului, potrivit unei declarații date de purtătoarea de cuvânt a acestui minister, Maria Zaharova, relatează Reuters.
Mapamond
Fostul primar al micului oraş croat Zupanja şi măcelarul său au fost arestaţi joi, edilul fiind suspectat că a deturnat fonduri publice pentru a cumpăra 1,5 tone de kulen, un cârnat uscat foarte popular în Balcani, informează AFP.
România
Fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, a afirmat, joi, că există o obligaţie civică de a rezista în cazul a ceea ce a numit „o restauraţie” de tip naţional-comunist, pro-putinist, antioccidental, radical eurosceptic.
România
Preşedintele USR, Elena Lasconi, şi-a reiterat joi intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din luna mai, menţionând că are susţinerea partidului şi că sunt false informaţiile privind un sprijin din partea europarlamentarului Vlad Voiculescu pentru Nicuşor Dan.
România
Corpul de control al prim-ministrului a constatat „deficiențe sau lacune legislative” în ceea ce privește protejarea patrimoniului cultural, precum și abateri de la respectarea cadrului juridic ce reglementează exportul temporar de bunuri culturale mobile clasate în cazul artefactelor din tezaurul dacic expuse în Muzeul olandez Drents din Assen.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 06-02-2025 sunt următoarele:
UT Arad
Victoria de la Iași l-a făcut pe antrenorul UTA-ei să spună că se gândește la primele șase locuri, deși știe că nu va ajunge acolo.
2