ARAD. La finalul meciului cu UTA, tehnicianul Damilei Măciuca, Erik Lincar s-a descătuşat.
ARAD. Antrenorul UTA-ei, Adrian Falub a venit cătrănit în faţa jurnaliştilor, după meciul cu Damila Măcica.
ARAD. Un euro-gol, pe final de meci, a privat „Bătrâna Doamnă” de cucerirea tuturor punctelor puse în joc.
ARAD. Deşi la antrenamente se pregăteşte excelent, brazilianul Hiago nu a avut mari realizări în meciurile din campionat.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1