„E greu când nu avem un fond de salarii. Practic, jucăm fotbal de plăcere” - spune Dan Drida, antrenorul echipei Înfrăţirea Iratoşu.
Meci cu destule probleme de arbitraj în etapa de la
finalul săptămânii trecute. Abonat
parcă la gafe, C. Stamatoiu a greşit în mai
multe rânduri la Iratoşu - Satu Mare.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că, în cele trei zile aferente sfârșitului de săptămână care tocmai s-a încheiat, au fost desfășurate o serie de acțiuni pe șoselele din județul nostru, acțiuni soldate cu aplicarea a peste 200 de sancțiuni contravenționale.
Local
ARAD. În noaptea de 6/7 februarie, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre faptul că o persoană necunoscută încearcă să sustragă combustibil dintr-o benzinărie, în recipiente de plastic.
Local
Aradul a optat pentru iluminarea Palatului Administrativ și a Pasarelei Pietonale peste râul Mureș, alăturându-se demersului simbolic al STS prin care se promovează apelarea responsabilă a numărului unic de urgență.
Local
Președintele României a anunțat că va renunța la funcția supremă începând de miercuri, 12 februarie.
UT Arad
Lucrurile s-au lămurit în proporție de 99.99% între UTA și Universitatea Cluj.
Local
ARAD. Este vorba despre un bărbat care a fost transportat la la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad, însă, din păcate, nu a mai putut fi salvat.
România
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat luni că nu a știut de decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona din funcția de șef al statului.
ARADON Sport local
NĂDLAC. În organizarea CS Victoria Nădlac, duminică, în sala de sport a oraşului de la graniţă a avut loc ediţia cu numărul II a turneului de fotbal juvenil - Memorialul „Alexandru Lucian – Dimitrie Paliş”.
Local
În săptămâna 03-09 februarie, 233 de persoane, dintre care 154 de copii, au ajuns la spital cu simptomatologie specifică infecțiilor respiratorii de sezon.